O POSTARE DESPRE VOTARE

start

Eram în sala de mese, la grădiniță, când a intrat doamna Panciu, bucătăreasa, c-un halat alb pe ea și-un afiș mare-n mână și-a strigat „cine-i ăsta, copii?” și Mădă Coman a zis tare și sigură pe ea „Petre Roman!” Ala a fost primul meu contact cu politica. Și tot atunci mi-am dat seama că Mădă-i cea mai deșteaptă din grupă și mai târziu, la școală-n clasa-ntâi n-a mai fost nicio mirare că știa toate planetele pe de rost și la liceu știa exercițiile la mate și puteam să trag cu ochiul peste lucrarea ei.

Eram ceva mai mărișoară când i-am văzut pe ai mei că se îmbracă frumos pentru vot, tati la costum, cravată, pac, mami cu tocuri, paltonul verde cu nasturi mari, ruj pe buze. S-au dus de braț două blocuri mai jos să voteze. Am simțit ziua aia ca pe-un fel de sărbătoare. Ca pe-o zi de Crăciun, pe care o aștepți, te îmbraci frumos, vorbești frumos, alegi frumos.

Eram deja în facultate când am votat cred prima dată. Era atunci de Geoană ieșise bucuros să-i mulțumească iubirii lui, Mihaela, că a învins și Băsescu își luase un sfetăr pe el. Total nepotrivit. Când te gândești că tati, vorba aia, simplu alegător puse ștampila la costum. La facultă profii ne rupeau cu subiectul ăsta. Eram la Jurnalism și îmi era deja urât.

Era acum două duminici când ne-am strâns jumate de familion la buni la masă.
– Ai votat, buni?
– Am fost, sigur! De dimineață. Cu neamțu’ m-am dus! Asar’ o venit la vecina niște neamuri de pe lângă Ploiești, de-acolo, m-o-ntrebat „cu cine votezi, doamnă?”, le-am zis clar „io cu Iohannis”, o făcut niște ochi mari, o zis „iiii, păi de ce?”„De-aia, că Ponta-i cu Iliescu și Iliescu o vândut țara!”
– Bravo, buni, ce tare ești!
– O zis că ăia prin partea aia-s cu Ponta.
Tot acum două duminici, înainte să mergem la masă am convins-o pe Soni să voteze. Verișoara mea.
– No zi, intri?
– Nu știu pe cin’ s-aleg, că toți îs niște c***ți! Dar pe de altă parte nici nu-mi place să-mi fie luat un drept!
Știa că dacă nu votează exista șansa ca altcineva să voteze în numele ei. Nu te mira, e România. Au votat și decedații, nu? Am dus-o la vot. Era chiar maică-sa lui Dia la secție.
– Sărutmânaaa!
– Servus, frumoaselor! Ce faceți?
– Am adus-o pe Soni să voteze. (eu votasem deja la secția mea)
– Foarte bine! A fost și bunica voastră de dimineață.
– Am auzit, am auzit că ea a deschis secția.
Râdem. Iese Soni din cabină într-un târziu.
– Tolai, mulți o mai fost!
Îi ștampilase pe toți. Nu-i era pe plac niciun candidat, dar nici nu voia să voteze altcineva în locul ei. Vot anulat. Mai bun decât vot furat, așa zice ea.
Era acum o săptămână când am ieșit în stradă cu miile de clujeni și cam prima dată când am conștientizat cât am crescut de-atunci de când l-am văzut pe Petre Roman pe afiș la grădiniță.

Acum vreo 8 ore i-am scris. Tot Soniei.

– Ce faci, te-ai trezit?
– Acum, încet.
– Ai teme?
– O grămadă, așa m-am săturat!
– Mi s-a scos serialul?
– Da.
– Vrei să mergem să votăm? Intru la duș, vin la tine, îmi pui filmul pe stick, mergem la vot și după aia te duc la o ciocolată hehehehe.
– Oki, dă-mi mesaj când pleci.
A fost mult mai simplu de data asta. I-am zis „Soni, vezi că acum sunt numai doi! Pui în dreapta.” A râs. Știa deja. Îi făcuseră capul pătrat pe Skype părinții ei din Norvegia, colega de apartament a amenințat-o că nu primește șnițele dacă nu merge la vot, tot familionul și Dia mi-au zis „vezi, ai grijă să voteze bine de data asta!” și am avut. Reușita mea nu-i că am votat azi, oricum o făceam, reușita mea-i că am mai dus un om cu mine.

Chiar dacă probabil mâine dimineață o să cântăm Vama Veche – Vreau să emigrez și-o să ne cam facem bagajele. Până la următoarele alegeri, știți voi 🙂

UPDATE 10:15: A venit dimineața și ascult Queen – We are the champions…my friends. Ăștia de-am ieșit pe străzi.

I can('t)

_________________________________

Scris de Nekta  ♥.