NU.

noi2

Nu-mi bate cu pumnul în ușă duminică dimineața să-mi spui că hainele de pe sfoară-s uscate, nu. Nu mă deranja. Lasă că am eu altă definiție despre uscat. A ta e eronată. Nu e bună, nu știi, nu… Lasă-mă să mai dorm duminică dimineața. Hainele mi le adun singură. Nu sta în fața ușii mele, deranjezi. Cine trebuie să vină odată cu soarele nu bate, intră direct, el are cheie, știe codul, da 🙂

Nu mai suna la telefon, îmi întrerupi muzica din căști, nu răspund, nu vorbesc. Nu mai insista. Oamenii sunt tâmpiți la telefon. Nu știu să se exprime, nu-s nici atenți. „Ce? Ceee? Unde ești? Ce-ai zis? Mai zi o dată. Nu te aud. Alo? Mai ești?” Mă obosesc oamenii la telefon. Le tot repet asta, dar nu înțeleg și continuă să sune. Eu zic o dată, de două ori, a treia oară îi las în voia lor, să sune. Nu răspund. Dacă o fac, urlă în difuzor. „Te sun un minut” nu e niciodată doar un minut. Sunt vreo cinci. Lungi, tari, zgomotoase, apoi întrerupte, cu pauze seci. Mă deranjează și-mi strică dispoziția. Sunt bună la vorbit în scris. Cine trebuie să dea de mine știe cum s-o facă. Mail, scrisoare, sms. Cine nu trebuie, sună în continuare, da…

Nu-mi pune lapte în cafea și nici beteală în brad. Nu te trage de la un sărut pe buze rujate. Nu te speria dimineața când sunt ștearsă, nici tu nu ești vreo bijuterie la prima oră. Povestește-mi tot felul. Te ascult și cu ochii închiși. Și cu ochii în ceașcă. Și când nu te ascult?! Povestește-mi. Povestește-mi și-ți răspund prin atingeri de mâini, vârf de nas rece, săruturi pe tâmple, un blues în bucătărie pe-o piesă oldie la radio. Povestește-mi…

u

Nekta

nekta-logonekta-pnglogo-io