CALIFORNIA LOVE

nekta california

Mă chinuiam zilele trecute în trenul de Sibiu să-mi cobor uriașul bagaj și să mă-ndrept spre ușă, să fiu sigură că pot târî în timp util „fiara”, când mă vede un domn simpatic și zice:

– May I help you? (Te pot ajuta?)
– Oh, yes, please!! (Ioi, da, te rog!!) zic eu bucuroasă că-mi vede cineva necazul. Da’ până s-ajungă omul la mine, baaaaam, ditamai trollerul cade pe măsuță și face un drag de zgomot, urmat de un spectacol gratuit, așa, pe ultima sută de metri, între Sibiu Haltă și Sibiu. Ai zice că n-are ce să se întâmple între cele două stații, dar vezi bine, are!

La urcare m-a ajutat tata, după lungi miștouri, e adevărat, dar m-a ajutat. A zis că nici nu e atât de greu, dacă-l iei cu un excavator. Și că ce bine că am ales trenul ca mijloc de transport, că dacă era avion nu putea decola. Și de-astea.

– De fapt, voiam să te întreb ceva, zice străinul cu o hartă în mână. Și îmi arată gara și Piața Mică, pe-acolo aveau cazare. Se întrebau dacă e nevoie să ia un taxi, sau pot ajunge pe jos. El și senina lui soție, foarte caldă, relaxată și prietenoasă. Formau un cuplu frumos, la vreo 60 de ani să zicem, veneau tocmai din California să viziteze România!

Știți că pe strănii veniți în vizită îi recunoști foarte ușor după rucsacuri, sandale cu scai, aparate foto profi, hărți, pălării, fețe senine, fără griji, optimiste, zâmbete la purtător. Eu îi numesc „oameni de-ăia”, adică oameni de care îmi este foarte drag, pozitivi. Așa erau si ei.

Foarte încântați că au prins zboruri ieftine spre noi, bineînțeles, „ieftinul” lor este definit altfel decât „ieftinul” nostru, dar în continuare simpatici. Fascinați de România și cum se îmbină ruralul cu urbanul. De cum treci prin oraș, apoi prin sat. Ăsta văd că e un plus general, când au venit puștii ăia de-i ascultam eu în generală, ăia din Rebelde, au zis același lucru „ce tare că se plimbă vaci pe stradă, trec așa pe lângă tine!” Californienii au o vecină româncă la origini, care le-a recomandat țara. După Sibiu, urma București pe harta lor și un tur al Bucovinei, cu mănăstirile ei.

Mi-au vorbit în 5 minute despre România cu atâta poftă și entuziasm. încât m-am întrebat dacă sigur trăiesc în lumea pe care o descriu ei. Și trăiesc. Adică, și tu, dacă pleci într-o călătorie afară te interesezi cum e mâncarea (român fiind, ha, ha), ce poți vizita, care e cultura și istoria țării X. Nu îți vâri nasul în politica, administrația și minusurile ei, pentru că nu de-asta mergi. Pleci în vacanță. Desigur, asta dacă nu cumva ești Gică Contra.

Ne-am despărțit veseli și a luat-o fiecare-n drumul său. Bineînțeles, drumul meu a mai dus și la un schimb valutar cu program oficial până la 18, neoficial „goodbye, fraierilor, la 17.51 am închis, cius”, la stația de taxiuri fițoase, adică „dacă-i cursa sub 10 lei nici nu merită să pornesc motorul”, la terminalul de plăți facturi, unde o hârtie de 10 trebuie introdusă de 3 ori până o ia și e cam nașpa dacă ai de plată vreo 40 lei, iar coada oftează nerăbdătoare a „ce faci, nene, hai, ne mișcăm și noi?”, da’ tu nu poți explica fiecărui om în parte că nu cooperează aparatul și pari așa, un lache pe care-l bate tehnologia.

Tot felul de drumuri, asta zic, unele spre soare, altele – majoritatea, spre obligații. De-asta îmi vine uneori, pe bună dreptate, să fiu turist în țara mea. Măcar o lună de drumuri spre soare.

Noapte bună, tocmai ce-a apus.

Nekta

nekta-logonekta-pnglogo-io

Anunțuri