APLAUZELE LA ROMANI

aplauze-nekta

Românul este un soi foarte simpatic. El aplaudă la aterizarea avionului, la punerea supei pe masă în caz de nuntă, la furatul și răscumpăratul miresei, ce să vezi, tot în caz de nuntă, dar și dacă simte că petrecerea se stinge. Ce face românul? Mai cere un rând de aplauze! Nu oricum, la microfon, căci românului îi mai place și să se audă, în special după un șpriț! Deci, vezi tu, românul este și perspicace, n-ar lăsa un moment mort să…moară. Nooo, îl reînvie imediat cu un ropot.

Soiul nostru (cel puțin!) special mai aplaudă la teatru. Rareori când trebuie și deseori când nu. Românul are o afinitate pentru a-și bate palmele tocmai în mijlocul unei replici, ca nuca-n perete, să se asigure că finalul nu se mai înțelege, dar, ah, satisfacția aia că el a dat startul aplauzelor și l-a acompaniat jumătate de sală! De neprețuit.

Pe român l-am mai surprins aplaudând la cinema, chiar la final de film, știi tu, când se bagă genericu’. Pentru că de ce nu. Înțeleg, la o proiecție cu regizorul și actorii, de obraz, în semn de apreciere. Dar nu era cazul de astă dată.

Românul este un soi foarte hazliu. El aplaudă aterizarea, supa, friptura, teatrul (când i se pare lui), filmul, reclama, politicianul, dar nu aplaudă pentru un bis la Maroon 5, îi lasă, așa, să plece, c-or fi obosiți băieții. Nu aplaudă un elev de 10, îi găsește o bubă și-i spune c-are pile sau îl trimite, elegant, afară de-aici. Nu-și bate palmele pentru tinerii antreprenori, e convins că le-a dat mămica totu’ de-a gata și nu aplaudă un coleg mai bun decât el, mai bine i-ar aplauda două peste urechi, pac-pac, lejer.

Cu toate astea, românul mie îmi este foarte drag. E un soi simpatic și face zilnic spectacol. Și-l aplaud, însă nu chiar din primul rând, că prea s-ar umfla în pene. „Cotcodaaac, cotcodaaac, uite șOUL cum îl fac!”

Nekta

nekta-logonekta-pnglogo-io