CAIETUL CU COPERTA VERDE

16830148_1875668442651237_494525737_n

Acasă la Mediaș, în biblioteca noastră, undeva între demonii lui Dostoievski (carte care pe mine, copil fiind, mă speria) și dragostea lui Stendhal, deci undeva între bine și rău, era rătăcit un caiet cu o copertă verde, de mușama.

„Nu-i voie acolo, nu-i voie acolo” îmi zicea mama ori de câte ori întrebam care-i treaba cu acel caiet. Apoi îmi vedeam de joacă și uitam de el.

Anii au trecut, bibliotecile s-au schimbat, cărțile s-au înmulțit, iar caietul cu copertă verde s-a ascuns întotdeauna printre ele. Până într-o zi. L-am deschis.

Un scris urât, inconfundabil, povestea adolescența lui tata. Îmi amintesc doar câteva scoruri de fotbal notate, ziua în care a aflat că mama lui suferă de inimă și ultimul capitol, intitulat CORINA. Cu majuscule. Sfârșitul și începutul unei ere. „Am citit jurnalul lui tati și pe ultima pagină ești tu!” Na, sinceritatea copiilor…

Azi, uite-mă cotrobăind iar prin bibliotecă. L-am (re)găsit. Caietul cu copertă verde îmi trezește alte emoții și-i înțeleg altfel istoria. „Sunt hotărât să încerc ultima carte: căsătoria. Va fi asta o carte bună? Voi vedea”. Tati, eu zic că a fost o carte excelentă, un as. Dar răspunsul ți l-ai dat singur: „și dacă acum doi ani mă întrebam dacă ultima carte, căsătoria, va fi o carte bună sau nu, acum sunt convins că ultima mea carte a fost și este cartea cea mai mare. Cred că numai o întâmplare nefericită sau, mai bine zis, un cataclism ne va despărți.”

Între timp, au mai trecut 25 de ani, plus ăia doi din jurnal, uite, ies calculele. 17 februarie, 27 de ani de VOI, 26 de NOI.

Caietul cu copertă verde mai are pagini goale, asta pentru că povestea merge mai departe. L-am închis doar pentru a-l deschide mai…încolo.

Nekta

Anunțuri